CRISTIAN RUDIC PLEACĂ DE LA CONDUCEREA OPEREI NAȚIONALE DIN TIMIȘOARA

Ministrul Culturii a aprobat încetarea, prin acordul părților, a contractului de management al baritonului Cristian Rudic la Opera Națională Română din Timișoara, la solicitarea acestuia, începând cu 15 februarie 2026. Rudic a invocat motive personale și a transmis Ministerului mulțumiri pentru sprijinul acordat în timpul mandatului.

Feb 6, 2026 - 11:35
CRISTIAN RUDIC PLEACĂ DE LA CONDUCEREA OPEREI NAȚIONALE DIN TIMIȘOARA
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

                   

"Ministrul Culturii a aprobat încetarea, prin acordul părților, a contractului de management al baritonului Cristian Rudic la Opera Națională Română din Timișoara, la solicitarea acestuia, începând cu data de 15 februarie 2026. Managerul Cristian Rudic a solicitat încetarea contractului din considerente personale. Cererea a fost aprobată conform prevederilor legale. 

În scrisoarea adresată Ministerului Culturii, Cristian Rudic a mulțumit pentru colaborarea și sprijinul acordate pe parcursul mandatului, care au contribuit la realizarea proiectelor Operei", transmit reprezentanții Operei Naționale Române Timișoara.