Condiții inumane pentru câini, în județul Arad
O femeie de 53 de ani, ar fi deținut în localitatea Mâsca, 64 de exemplare canine, în condiții necorespunzătoare, private de necesitățile esențiale pentru supraviețuire, respectiv lipsa hranei, a apei, a unui adăpost corespunzător, fiind lăsate să se atace reciproc, fără intervenția deținătorului. Ca urmare, polițiștii de la Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu.
,,În baza probatoriului administrat, femeia de 53 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, în cauză fiind emis un ordin de plasare a animalelor în adăpost, care a fost înaintat spre punere în aplicare Consiliului Județean Arad.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, într-un dosar penal, întocmit pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept, rănirea animalelor cu intenție fără drept, schingiuirea animalelor și efectuarea de intervenții chirurgicale, destinate modificării aspectului", transmit oamenii legii.