Colectarea textilelor continuă la Timișoara
Primăria Municipiului Timișoara anunță că aproape 19 tone de deșeuri textile au fost colectate în primele șase luni ale anului 2026 prin rețeaua de containere speciale amplasate în oraș, în parteneriat cu CVS Recycling SRL.
Autoritățile locale încurajează reciclarea textilelor pentru reducerea cantității de deșeuri care ajunge la depozitele de gunoi. Pe lângă containerele permanente, timișorenii au la dispoziție și campanii periodice de colectare.
Până în 5 august, ADID Timiș și RETIM desfășoară o campanie de colectare mobilă a deșeurilor textile. Locuitorii pot preda gratuit haine, lenjerii, pături, perdele și alte articole textile pe care nu le mai folosesc, cu condiția ca acestea să fie curate și uscate. Limita este de maximum 60 de kilograme de persoană.