CJ Timiș vrea să scoată jocurile de noroc din Timișoara

Iul 17, 2026 - 13:08
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Consiliul Județean Timiș pune la dispoziția Primăriei Timișoara cinci hectare de teren destinate mutării sălilor de jocuri de noroc. Alfred Simonis spune că își dorește ca jocurile de noroc să nu își mai găsească locul în Timișoara. Președintele CJ Timiș mai spune și că trebuie luate măsuri rapide, fiind un subiect care nu suportă amânare.

„Mutarea sălilor de păcănele la marginea orașului a născut discuții aprinse. Inclusiv dezbaterea organizată ieri la Primăria Timișoara a fost una cu scântei. Locuitorii de pe strada Sulina, dar și din zonele învecinate, nu acceptă această inițiativă a conducerii PMT și pe bună dreptate. Pentru cei care locuiesc acolo, posibilitatea ca zona să devină un pol al jocurilor de noroc și al unor oameni care suferă de o adicție puternică poate fi un risc, iar confortul celor care trăiesc pe strada Sulina și în vecinătate devine o amintire.

Am urmărit toate discuțiile legate de acest subiect, am fost atent la tot ceea ce s-a întâmplat, iar vocea timișorenilor din zona vizată trebuie ascultată. Am luat o decizie pe care o propunem conducerii Primăriei Timișoara: le punem la dispoziție 5 hectare de teren în zona centurii de nord pentru ca sălile de jocuri de noroc să fie scoase din oraș definitiv. Este un teren aflat într-o zonă fără vecinătăți, unde o dezvoltare de acest gen nu afectează viața de zi cu zi a nicunui om.”, spune Alfred Simonis.