CJ TIMIȘ SPRIJINĂ INVESTIȚIILE COMUNEI BOLDUR
CJ Timiș va sprijini realizarea investiției „MODERNIZARE STRĂZI ȘI DRUM VICINAL DE INTERES LOCAL BOLDUR - OHABA FORGACI, COM. BOLDUR, JUD. TIMIȘ”.
Astăzi, în plenul Consiliului Județean Timiș, s-a votat și s-a aprobat asocierea comunei Boldur cu administrația județeană, în vederea realizării în comun a obiectivului de investiție de interes public „MODERNIZARE STRĂZI ȘI DRUM VICINAL DE INTERES LOCAL BOLDUR - OHABA FORGACI, COM. BOLDUR, JUD. TIMIȘ”.
Această asociere presupune repartizarea unei sume de 3.000.000 lei din partea Consiliului Județean Timiș, iar diferența rezultată în urma întocmirii proiectului tehnic va fi alocată de la bugetul local. Mai precis, investiția se referă la asfaltarea pentru trafic greu a drumului vicinal Boldur - Ohaba-Forgaci care leagă drumurile județene DJ 592C și DJ 592D, și de asemenea strada DS33 (drumul gării din Sinersig) care face legătura între DJ592 și DJ 592D.