Ce faci dacă uleiul încins din tigaie ia foc?
Reprezentanții ISU Timiș informează cetățenii cu privire la faptul că un incendiu provocat de ulei încins în bucătărie poate escalada în câteva secunde. Specialiștii avertizează că apa nu trebuie aruncată niciodată peste uleiul aflat în flăcări, deoarece provoacă o reacție violentă și extinderea focului. Pentru a stinge rapid incendiul, cea mai sigură soluție este acoperirea tigăii un un capac metalic, care oprește alimentarea cu oxigen. În lipsă de capac, se poate folosi sare sau bicarbonat de sodiu, turnate dintr-o dată, în cantitate suficientă. Este interzisă folosirea făinii, zahărului, sau amidonului, care pot exploda, precum și mutarea tigăii ori suflarea în flăcări. Dacă focul nu poate fi controlat, locuința trebuie evacuată imediat, iar incendiul raportat la 112. Prevenția și reacția corectă în primele momente pot preveni pagube majore sau răni grave.