Bilanțul Gărzii Forestiere Timișoara
Garda Forestieră Timișoara a desfășurat în ianuarie 2026 un total de 50 de controale în județele Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, unele împreună cu Poliția Română, pentru verificarea respectării regimului silvic și a trasabilității materialului lemnos. Au fost aplicate aproape 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 78.000 de lei, și s-au dispus confiscări de material lemnos, de aproape 185 mc evaluați la aproximativ 57.000 de lei, precum și aproape 30 mc confiscați fizic. În aplicația SUMAL 2.0 au fost efectuate peste 400 de verificări și corecții. În județul Caraș-Severin, inspectorii au identificat 67 de arbori tăiați ilegal, cu un volum de circa 180 mc, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 201.000 de lei. Cazul a fost înaintat Parchetului competent. Totodată, a fost derulată o operațiune comună cu IPJ Caraș-Severin privind suspiciuni de exploatare și transport ilegal de material lemnos în perioada 2024–2026, dosarul fiind în curs de cercetare.