Balul Seniorilor de la Remetea Mare, un eveniment de suflet
A fost distracție pe cinste la Balul Seniorilor din Remetea Mare. Căminul Cultural al localității a fost însuflețit de peste 100 de seniori din Ianova și Remetea Mare care s-au bucurat de cea de-a doua ediție a evenimentului organizat de primarul Cosmin Chira împreună cu Consiliul Local Remetea Mare.
Artiștii Florin Boita, Camelia Florea împreună cu Formația condusă de Flavius Stoicănescu au făcut o atmosferă de neuitat.
Seniorii au fost foarte încântați de reîntâlnire, în cadrul acestui eveniment pe care primarul Cosmin Chira și-l dorește unul de tradiție în localitățile pe care le cârmuiește.