Autocamion încărcat cu hipoclorit răsturnat la Coșava
Un autocamion care transporta hipoclorit în soluție s-a răsturnat, joi, în afara părții carosabile, în localitatea Coșava. Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 13:32, iar la fața locului au intervenit pompierii Stației Făget cu o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean cu medic și echipajul CBRN din cadrul Detașamentului 1 Timișoara.
Autocamionul transporta șase recipiente de câte 1.000 de litri de hipoclorit în soluție. În urma răsturnării, au fost constatate scurgeri reduse prin capacele a două dintre recipiente.
Ca măsură de siguranță, autoritățile au dispus evacuarea populației pe o rază de 200 de metri și au izolat zona. De asemenea, au fost decuplate bornele bateriei autocamionului, iar Garda de Mediu a fost notificată.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime.