Au furat de pe tronsonul CFR Lugoj-Timișoara

Hoții acționau pe timpul nopții și au reușit să fure timp de 4 luni mai multe profile din fier. Astfel, bănuiții au reușit să strângă 50 de mii de euro.

Mai 6, 2026 - 18:18
Au furat de pe tronsonul CFR Lugoj-Timișoara
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

La data de 6 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și Caraș-Severin, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.

Perchezițiile au avut loc în municipiul Lugoj și localitățile Hodoș, Sinersig (județul Timiș) și Zorlențu Mare (județul Caraș-Severin).

În fapt, din cercetările efectuate de către polițiști, a reieșit că începând din anul 2025 și până în prezent, persoane necunoscute ar fi sustras, în repetate rânduri, pe timp de noapte, profile din fier, cu lungimea de 6 metri, precum și alte bunuri utilizate la construirea căii ferate, de pe tronsonul CFR Lugoj - Timișoara.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 207 profile din fier.

De asemenea, au mai fost ridicate 2 role geotextil, o rolă geogril și 4 role membrană bituminoasă.

A fost recuperat un prejudiciu de peste 50 de mii de euro.

6 persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Lugoj, în vederea audierii.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.