Amenzi de peste 1,4 milioane de lei pentru construcții ilegale și clădiri neîntreținute

Iun 26, 2026 - 11:49
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

În primele șase luni ale anului 2026, Poliția Locală Timișoara a aplicat 685 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.409.000 de lei, în urma controalelor privind disciplina în construcții și starea de întreținere a imobilelor din oraș.

Cele mai multe amenzi, 427 la număr, au vizat proprietarii care nu și-au întreținut clădirile. Inspectorii au constatat fațade degradate, cu tencuială și elemente decorative desprinse, care reprezentau un pericol pentru pietoni. Astfel de situații au fost identificate pe mai multe artere din municipiu, printre care Splaiul Tudor Vladimirescu, Calea Torontalului, străzile Iancu Văcărescu, Gării, General Dragalina și Coriolan Băran.

Verificările au scos la iveală și numeroase lucrări executate fără autorizație sau cu încălcarea documentației aprobate. În cazul clădirilor istorice și al celor aflate în zone protejate, polițiștii locali au verificat și existența avizelor emise de Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

Printre abaterile constatate se numără modificarea neautorizată a unei fațade și montarea unor firme comerciale pe Calea Martirilor, construirea fără autorizație a unui garaj pe strada Nouă și a unei terase pe strada Petuniei. Pe strada Bela Bartok au fost executate lucrări la balcoane și căile de acces fără autorizație și fără avizul Direcției Județene pentru Cultură, iar pe strada Aurel Cosma au fost realizate recompartimentări interioare într-un imobil din zona protejată fără documentele prevăzute de lege.

Poliția Locală reamintește că proprietarii și administratorii au obligația de a obține toate autorizațiile și avizele necesare înainte de începerea lucrărilor și de a întreține corespunzător clădirile, pentru a preveni incidentele și a proteja patrimoniul construit al municipiului. Amenzile pentru astfel de abateri pot ajunge la 10.000 de lei, în funcție de gravitatea faptelor.