Alertă de proximitate după un accident pe DN 58B, la Bocșa
Un bărbat monitorizat electronic pentru violență în familie a generat o alertă de proximitate după ce a fost implicat într-un accident rutier cu persoana protejată.
O alertă de proximitate a fost generată în această dimineață, la ora 07.19, prin Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, în cazul unui bărbat monitorizat pentru violență în familie, după ce acesta s-a aflat în apropierea persoanei protejate. Ulterior s-a stabilit că cei doi au fost implicați într-un accident rutier fără victime, pe DN 58B, la intrarea în orașul Bocșa.
La fața locului a fost direcționat imediat cel mai apropiat echipaj de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Bocșa.
Din cercetări a rezultat că bărbatul, în vârstă de 27 de ani, care se deplasa cu autoturismul personal către locul de muncă, la intrarea în Bocșa, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi acroșat cu partea laterală stânga autoturismul condus de femeia de 32 de ani.
Pe numele bărbatului era emis de Judecătoria Reșița un ordin de protecție pentru o perioadă de șase luni, acesta fiind monitorizat electronic. Femeia a fost evaluată medical, nu a suferit leziuni și se află în siguranță.