Activitate intensă pentru salvatorii hunedoreni

Feb 13, 2026 - 12:20
Activitate intensă pentru salvatorii hunedoreni
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

În perioada 9-12 februarie, echipajele ISU Hunedoara au desfășurat 262 de misiuni, majoritatea pentru acordarea primului ajutor medical de urgență, fiind raportate 206 astfel de intervenții. Pompierii militari au intervenit pentru stingerea a șase incendii, printre care două la coșuri de fum în Zam și Ocolișu Mic, unul la centrala termică din Uroi și două incendii de vegetație și deșeuri în apropierea autostrăzii A1 și în Petroșani.

Cea mai amplă misiune a avut loc miercuri, în Plop, unde un incendiu la o casă și anexele acesteia, provocat cel mai probabil de un scurtcircuit, a produs pagube materiale importante, fără victime. În Peșteana, echipa pirotehnică a ridicat 122 de cartușe de infanterie de 7,62 mm descoperite de un cetățean în timpul lucrărilor de reabilitare a acoperișului casei sale.

Totodată, salvatorii au gestionat șase accidente rutiere pe raza localităților Mintia, Petroșani, Deva, Hunedoara și pe autostrada A1, au sprijinit Serviciul de Ambulanță Județean în 29 de cazuri, au efectuat 10 recunoașteri în teren, au deblocat o ușă și au intervenit în alte trei situații pentru protecția comunității. Echipele ISU Hunedoara rămân active 24 de ore din 24 pentru gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor.