Acțiuni anticorupție la frontiera din Timiș
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au desfășurat, în Timiș, acțiuni de informare pentru prevenirea faptelor de corupție. Polițiștii de frontieră din Moravița, Stamora-Moravița și Deta au fost instruiți cu privire la riscurile și modalitățile de sesizare a unor astfel de fapte, iar călătorii au primit informații despre cum pot semnala situațiile de corupție.
,,Direcția Generală Anticorupție se prezintă ca o instituție ce acționează cu fermitate în domeniul prevenirii și combaterii corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dar și al celorlalte categorii de funcționari publici, încurajând un comportament corect în rândul funcționarilor publici și al cetățenilor.
În acest context, în data de 12.08.2026, ofițerii de prevenire din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Timiș, cu sprijinul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, au desfășurat activități de informare anticorupție cu personal din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița, Punctului de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița și Sectorului Poliției de Frontieră Deta. Participanților li s-au prezentat aspecte legate de infracțiunile de corupție și infracțiunile asimilate faptelor de corupție, prevăzute în Legea nr. 78/2000, precum și cazuistică adaptată domeniului de activitate, axată pe interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege.
În final, aceștia au fost instruiți cu privire la atitudinea ce trebuie avută în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, în scopul promovării integrității și adoptării unui comportament responsabil la serviciu și în societate.
În aceeași dată, ofițerii SJA Timiș au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității cu cetățenii care tranzitau Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița. Acestora le-au fost distribuite materiale de informare și au fost informați cu privire la atitudinea ce trebuie avută în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, iar sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806 a fost promovat ca un instrument accesibil și gratuit pentru sesizarea faptelor de corupție.
La nivelul județului Timiș, cetățenii pot formula sesizări direct către Serviciul Județean Anticorupție Timiș, utilizând următoarele date de contact: numărul de telefon/fax: 0256.220.330, adresa: municipiul Timișoara, Bd. C.D. Loga, nr. 20 și email: timis.dga@mai.gov.ro." transmit aceștia.