30 de autobuze electrice noi pentru Timișoara

Apr 15, 2026 - 17:16
30 de autobuze electrice noi pentru Timișoara
Download App Download on App Store Get it on Google Play
Download App Download on App Store Get it on Google Play

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, în luna mai, începe livrarea a 30 de autobuze electrice achiziționate cu fonduri europene.

Noile vehicule vor completa flota existentă și vor fi utilizate pe traseele cu flux redus de călători. Autobuzele au o lungime de 10 metri și o capacitate de cel puțin 65 de pasageri.

Acestea sunt complet electrice și dotate cu podea joasă pentru acces facil, sisteme de supraveghere video și echipamente pentru numărarea pasagerilor, contribuind la creșterea siguranței și eficienței transportului public.

Livrarea autobuzelor se va face etapizat, până la finalul anului, în cadrul unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.