23 de intervenții Salvamont în ultima săptămână pe Muntele Mic
Echipa Salvamont Muntele Mic, din cadrul Serviciului Salvamont Salvaspeo Caraș-Severin, a intervenit în 23 de cazuri în ultimele șapte zile în zona montană Muntele Mic.
Cele mai multe solicitări au vizat traumatisme ale membrelor inferioare, entorse, luxații și suspiciuni de fracturi, dar și plăgi tăiate provocate de cant, traumatisme la genunchi și umeri sau contuzii în urma căzăturilor. Toate persoanele accidentate au fost evaluate la fața locului, au primit primul ajutor și au fost transportate în siguranță sau predate echipajelor medicale, în funcție de gravitatea cazului.
Potrivit prognozei meteorologice, în următoarele două zile sunt anunțate ninsori, care pot duce la depuneri suplimentare de zăpadă și la creșterea instabilității stratului existent. În prezent, riscul de avalanșă este de gradul 4, risc mare, ceea ce înseamnă că avalanșele pot fi declanșate chiar și la supraîncărcări reduse, fiind posibile și declanșări spontane de dimensiuni medii și mari.
Salvamont recomandă turiștilor prudență, evitarea zonelor expuse și respectarea indicațiilor salvatorilor montani. În caz de urgență, poate fi apelat numărul unic 112 sau Dispeceratul Național Salvamont.