12 străzi din Gătaia vor fi asfaltate
Lucrările de modernizare a 12 străzi din Gătaia au început după predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere. Proiectul este realizat în parteneriat de Consiliul Județean Timiș și Primăria Gătaia.
Potrivit președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, lucrările vizează o lungime totală de 6,8 kilometri. Consiliul Județean Timiș contribuie cu 7,4 milioane de lei la investiție, iar termenul de finalizare este de 12 luni. Constructorul estimează însă că asfaltarea ar putea fi încheiată mai devreme.
Simonis a precizat că parteneriatul cu Gătaia a fost semnat în urmă cu aproximativ două luni, după stabilirea priorităților pentru oraș împreună cu primarul Raul Cozarov.
Președintele CJ Timiș a mai anunțat că, în ultimele luni, au fost semnate 37 de parteneriate cu primării din județ pentru proiecte de infrastructură rutieră, educație, sănătate, sport și cultură. Unele investiții sunt deja finalizate, în timp ce altele se află în faza de licitație sau proiectare.
„Indiferent de culoarea politică a primarilor, investim în tot județul”, a transmis Alfred Simonis.